Scriem renuntam.. rescriem ?

Hmm n.am mai scris de o groaza de vreme..ce s.a intamplat intre timp?pai destul de multe..dar le luam la rand ordonat pentru ca vremea cuvintelor alambicate a apus ,vremea multor lucruri a apus..
Cum spuneam,multe s.au schimbat decand nu am mai deschis usa catre mica mea lumea pe care n.o cunoaste multa lume hmm pot sa.l compar cu un refugiu in care am intrat de fiecare data cand simteam nevoia?..lucru pe care il simt si acum .Aceiasi problema: timpul trece peste mine si totusi fata de anii precedenti am inceput sa pierd numaratoarea amintirilor pentru simplul fapt ca am strans extrem de multe si asta ma face fericita..ma face sa privesc spre un viitor promitator,ma face sa sper ca ziua de maine va fi mult mai buna decat cea care tocmai s.a sfarsit care poate a fost sau nu cum mi.as fi dorit eu sa fie..pot spune ca traiesc si desii am parte de dese, clipe care ma fac sa rad cu gura pana la urechi sa rad pana cand mi se scurg lacrimi pe obraj de tristete de singuratate de nevoie de cineva care sa ma inteleaga care sa simta ca desii pare ca totul merge bine si sunt echilibrata inca nu mi.am gasit puntea comuna inca umblu fara scop sau destinatie harta am pierdut.o pe drum si ratacesc aiurea sperand ca poate se gaseste careva sa ma duca pe calea cea buna...dar am realizat ca singura persoana care va face asta..sunt chiar eu ..nu e bine sa ai asteptari de la oameni nu prea inalte pentru ca de cele mai multe ori te dezamagesc si...parca le strica imaginea pe care le.ai creat.o tu ...parca nu.i mai vezi cu aceiasi ochi...parca se schimba..si te schimbi si tu



ps:alta postare neterminata de acum ceva luni de ce o postez? n.am un motiv adevarat dar citind randurile de mai sus ,zambesc si spun ca uneori e bine sa te incredintezi altora ..alteori nu..de cele mai multe ori trebuie sa fii optimista sa zambesti sa speri ca intr.un sfarsit totul va ajunge la un punct comun care iti va oferi acel tot de care ai nevoie care..pe scurt te completeaza..
Imi permit sa mai adaug un rand in acest post scriptum si sa spun ca au trecut ani peste mine si sunt din ce in ce mai sigura in propria persoana si..printre multe motive pentru care am ajuns asa se regaseste si acest blog pe care tot intr.o zii de vara l.am metaforic vorbind nascut ♥
..pe mai tarziu.

                   

               Sa stii ca timpul este o forma a iubirii, iar infatisarea se afla in afara lui

Evenimente in reluare :)

În curând,împlinim 3 anişori..şi n.am mai deschid ochii de mult..e iarna şi e friguţ..friguţ în casa,în cartier dar şi în inimi.Oare fulgii plâng atunci când cad din cer?Ce baliverne spun......

Am parte de evenimente în reluare?cum aşa?iubirea îmi joacă feste..e precum Cupidon că tot vine 14 februarie..ideea e că dragul de el a uitat să ne lovească pe amândoi..sau poate ne.a lovit dar El s.a vindecat..si eu?..ce mă fac acum,o să umblu cu inima îngheţată?dacă se opreşte şi îngheţ cu totul..dacă nici lacrimile n.or să mai curgă,respiraţia mi se va tăia..şi voi cădea tot gândindu-mă la El..la cel care mi.a dat atâtea amintiri pe care..vreau să le uit şi nu prea.E trist când îţi deschizi sufletul în faţa cuiva,el sapă adânc şi te lasă gol,bolnav după iubire.

Da chiar sunt bolnavă după iubire,ţip şi nimeni nu mă aude,ce spun?pentru cine o fac?...păi cui îi pasă?....nimănui!
Sufletul meu e îngheţat şi nimeni nu vrea să.l dezgheţe şi stau şi privesc oamenii cum merg pe lângă mine,toţi fericiţi,unii se ţin de mână,alţii se sărută tandru,alţii schimbă priviri cu subinţeles..şi eu..stau imobilizată şi.i privesc..Medicamentul meu pentru iubire încă e in facere...sau poate s.a pierdut pe drum..oricum ar fi
întârzie să vină şi mă simt din ce in ce mai rece,simt frigul cum îmi intră în vene şi în loc de sânge am ţurţuri..ochii şi buzele încă sunt intacte..ochii pentru că dragul de El a vrut să mă chinuie..să mă lase cu amintiri cărora le dau replay...şi visez cu ochii deschişi şi n.am putere să plâng..nici de dor nici de ură...Ură pentru ca mi.ai dat un strop de iubire si m.ai îmbolnăvit cu iubire..şi n.am leac?

Dar acum ce fac eu cu o inimă frântă?e îngheţată şi plânge..o aud cum în loc să bată de nerăbdare plânge de dor..Ziceam de buze nu?..pai buzele le.a lăsat intacte ca să continui să tânjesc după alte buze care să mă încălzească..le ţugui în speranţa că vreun alt corp cu inima de gheaţă să observe şi să mă elibereze..să am inima calda..
Când am deschis inima el a luat cheia dar a uitat să o închidă..şi acum sunt precum o casă părăsită..îmi bate vântul în piept..sunt părăsită..
Încerc să.mi cumpăr alt rând de chei...dar niciuna nu se potriveşte..şi rămân..cu inima de gheaţă. Şi totuşi îmi vreau medicamentul...îmi vreau iubirea înapoi pentru ca tu..da TU a.i călcat.o în picioare ţi.ai bătut joc..şi m.ai lăsat să mor de frig..să fiu bolnavă de iubire..sau după iubire?
De ce m.ai lăsat să gust din ea?şi după mi.ai luat.o din faţă?De ce când eram pregătită să o înghit şi să o las să.mi încălzească inima ?să.mi tremure corpul..de fericire să plâng...şi să te sarut?...mi.e doar să te sărut,deşi n.ar trebuii..vreau să te uit şi să îmi schimb rândul de chei..o să chem un lăcătuş poate mă ajută el?....dar schimb rândul de chei ok şi cu iubirea ce fac?medicamentul nu vine şi eu sunt bolnavă nu poţi să mă laşi aşa...refuz să cred că vrei să mă omori..să.mi dai din medicamentul bolii mele...şi după să mă îmbolnăveşti mai tare...eşti rău..şi nu credeam că între noi e urma de răutate....m.am înşelat..şi acum am inima de gheaţă..buzele reci şi ochii de sticlă..văd pe ceilalţi..dar ei nu mă văd pe mine...se uită în ochii mei şi te văd pe tine...pentru că eu,am inima de gheaţă şi mă aflu în singurul colţ rămas cald din inimă...îl incălzesc cu amintirile noastre?...ce fac când rămâm fără? cum îmi m.ai ţin inima în viaţă?..ai plecat..şi ai luat şi medicamentul cu tine..

Sper să găsesc şi eu un suflet rece... poate facem amândoi foc din amintiri le ardem..ne încăllzim, amintirile se pierd în flăcări şi poate în timp ce amintirile se duc..ne încălzim buzele şi ne dezgheţăm inimile...şi ochii se deschid. lacrimile încep să curgă şiroaie...dar le stingem cu sărutări calde..îmbrăţisări dulci şi.iubire..medicamentul pentru inima frântă şi îngheţată..da iubire ..

Dor de vara(postare neterminata din vara lu' 2013)

V-aţi întrebat vreodată care e rostul vieţii?Adică ne naştem,creştem,îmbătrânim şi apoi murim.Totul super simplu până acum.Evenimentele sau amintirile sunt lucruri cu care umplem timpul ,lucruri cu care ne vom amăgii peste ani,când probabil vom ajunge la o vârstă înaintată şi ne vom amintii cu nostalgie de vremurile cand o briză mai rece ne mângâia creştetul ..dar care acum ne face să strângem din dinţi.
   Sunt încă la începutul vieţii dar uneori mă simt ca şi cum aş fi ajuns la sfârşit.Sunt depresivă?Cel mai probabil..Rezist?..şi da şi nu...Uneori simt că trupul mi-e greu,simt cum mintea îmi joacă feste şi umblu fără vreun rost precis..ce caut,ce vreau,pe cine caut...unde ma duc? Viaţa e un fel de continuă întrebare la care de cele mai multe ori primeşti mii şi mii de răspunsuri care fac loc altor întrebări şi cercul se măreşte până când se umple de tot şi ..vine ceea ce toţi aşteptăm cu cea mai mică nerăbdare..sfârşitul..Şi totuşi mintea mea îşi pune o mică întrebare dacă totuşi nu există sfârşit,dacă există viaţă până şi după moarte,un fel de reciclare mai specială..n-am idee ce spun..sunt doar confuză,într-o zi toridă de vară,obosită de rutina zilnică ..şi am o încercare sper nu eşuată de a mă scoate preţ de câteva minute sau ore bune din aşa zisă "viaţă de zi cu zi". Sunt o fire deschisă la nou..dar noul nu mă vrea pe mine...să fie vina mea sau vina noului?Din nou ce doamne sfinte spun...nici eu nu mă prea înţeleg.
Sunt ..ce sunt?
                        

Ştii sunt cam prostuţă....dar aşa sunt eu ♥

Amintiri apăsătoare....inimă de catifea....

"Stiu ca nu sunt decat o vara in inima ta , si nu toate cele patru anotimpuri ale anului."
Edna St. Vincent Millay

 Am tot lăsat-o p'azi pe mâine şi n-am mai scris de ceva vreme dar azi am prins chef şi de data asta subiectul e clar: ce faci când să zicem ai impresia că te-ai îndrăgostit....probabil în situaţia mea noţiunea de ''îndrăgostire''s-a îndreptat spre un alt nivel,de luni întregi încerc să scap de ideea de 'ce ar fi fost dacă ar fi fost'.Când te scufunzi în propriile gânduri şi te duci departe şi realizezi că pur şi simplu îţi ocupi timpul cu nimicuri,că speri la ploaie în deşert....dar cel mai tare doare gândul că acum multă vreme chiar şi pentru o secundă aşa zisa 'ploaie'a umezit deşertul uscat,plin de goluri şi nu ,nu vreau să par poetică doar spun că eu sunt deşertul şi el a fost ploaia....dar se pare că din cauza fricii sau pur şi simplu a prostiei..mai mult ca sigur prostia am ales să rămân doar cu nisipul să mă las purtată de furtună să fiu într-o continuă fugă către eşec..din nou ,de ce?

Răspunsul e simplu aşa sunt eu cum dau de ceva care ar putea deveni frumos,magic dau cu piciorul pentru că mă ştiu schimbătoare,nu degeaba sunt un amestec de coleric cu sangvin,măcar să am un presupus motiv,sau poate din cauza zodiei?sincer nu ştiu dar ce e sigur e faptul că mereu ajung să sufăr pentru că se stabileşte frica,monotonia sentimentul de plictiseală care îmi provoacă repulsie sincer nici aici parcă nu-mi mai găsesc locul....cred că m-am născut sub o stea călătoare,care niciodată nu-şi găseşte locul care curând va apune şi vreun visător mă va privi şi-şi va dori ceva ce ştie la fel ca mine că nu va dobândi ceva ce ştie că l-ar completa că l-ar face fericit....cam mulţi "că" după părerea mea dar am atâtea cuvinte şi totuşi nu ştiu ce să scriu.....

mă simt pierdută,nu-mi găsesc locul,aş vrea să plec pentru o vreme,undeva departe poate a-i veni şi tu cu mine...da tu persoana care mă face să tresar care nu mă lasă să respir care continuă să mă facă slabă dar totuşi puternică,pentru care am plâns de-atâtea ori şi probabil încă voi plânge...pentru că doare când te doare....

în minte unei om comun probabil nu contează dar pentru mine este logică curată...probabil spun prostii dar chiar cred că iubesc,pentru că nu e zi în care să nu-mi aduc aminte de acel moment când lumea s-a oprit în loc când tot ce vedeam în faţa ochilor erai tu...doar tu...când ţi-am privit ochii,am fost un pictor ce-ţi analiza figura te-am pictat în propria-mi minte....râmâi mereu prima mea poză din galeria subconştientului...apoi am continuat cu un film...ne-am zâmbit,ca doi copii am răs....şi-apoi ne-am sărutat.                   

                                         
.să fi fost dulcele vin...sursa amorului....sau poate doar un impuls care ne-a dat aripi şi-a fost ceva ce retrăiesc minut cu minut..secundă cu secundă....milisecundă..şi apoi mă întristez căci aripile mi-au fost rupte... când te-am întrebat ce-ar spune ea?da ea ...ai spus scurt Care ea?te vreau pe tine...doar pe tine                                      
     
   m-am speriat şi am fugit....mai bine nu spunea-i nimic şi acum eram bine,nu ascultam cântece pentru trişti cum le numeşte o bună amică,nu închideam ochii şi te vedeam din nou în faţa mea,nu te sărutam a mia oară.....nu mă îndrăgosteam de o poveste....doar o simplă poveste....poate era mai bine dacă nu te cunoşteam sau poate era mai rău?.....încă n-am răspuns poate cândva mi-l vei oferi tu...sau poate vei avea curajul să-mi sari în braţe să mă săruţi cum doar tu ştiu că poţi.....şi să îmi spui pentru ultima oară....Te vreau doar pentru mine.......fii sigur că ţi-aş spune da,fără măcar să clipesc....doar de-ai mai spune-o............

      "Cel mai trist lucru din lume este sa iubesti pe cineva care te iubea  odinioara"

Trece timpul nu se-opreşte ♥

        Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”+Mohandas Gandhi

Din cauza numeroaselor olimpiade la care am fost înscrisă am cam ratat aniversarea de un an a blogului,acum 1 an si 4 zile scriam primele rănduri,de atunci a trecut mult timp,cu ocazia asta am făcut şi câteva schimbări,principalele ar fi :am schimbat poza de fundal,scrisul.În sfărşit am reuşit să trec peste obiceiul enervant de a scrie cu foarte multe puncte de suspensie şi am incorporat aşa zisele diacritice ☺.Cum ziceam trece timpul şi o schimbare fie ea şi minoră trebuie să se petreacă.În anul care a trecut am realizat destul de multe...un singur lucru nu cred că s-a schimbat "modul meu de a descrie tot ceea ce ţine de mine,de trăirile mele interioare".Spuneam că s-au schimbat multe,ei bine hai să o luăm cu începutul.În vechile mele postări spuneam că vreau o schimbare,treptat am dus-o la o poziţie diferită,faţă de anul trecut acum socializez mai mult ,mi-am făcut mai mulţi prieteni,am învăţat să nu mă mai las călcată în picioare şi să-mi impun punctul de vedere să fiu mai îndrăzneaţă şi să nu-mi mai fie frică să mă comport exact cum sunt eu,să nu-mi mai fie ruşine cu mine.Am mai învăţat să fiu mult mai diplomată să gândesc de 2 ori înainte să spun ceva ce poate pe moment mi s-ar părea banal ,ca apoi să realizez că vorbele mele au durut.Am învăţat foarte multe  din greşeli,am început anul cu mici peripeţii,pe care în incipit le-am regretat apoi am realizat că le-am făcut pentru că aşa mi-a dictat inima,chiar dacă după acea zii am renunţat la idee,momentul acela ,sentimentele pe care le-am trăit cu siguranţă nu le voi uita nicicând,a fost cu adevărat o experienţă la limita romantismului şi a tragismului.           

                             
De circa 4 luni,am legat o prietenie mai specială,cu o fată pe care am cunoscut-o prin intermediul internetului,de pe un fanclub al unei trupe autohtone.Ea stă în Alba Iulia,este cu un an mai mică,dar de cele mai multe ori îmi pare mai mare,are o gândire cât se poate de matură,ne asemănăm mult,suntem suflete pereche (prietenesc vorbind ☺).Este singura persoană căreia îi spun mai totul,este ca un jurnal mereu deschis,căruia îi spun toate doleanţele mele,ea le spune pe ale ei,fiecare se ajută reciproc.Chiar dacă distanţa ne desparte,eu stând la mare,ea în celălalt capăt al ţării,mereu ne facem timp şi vorbim la telefon,pe reţelele de socializare,messenger etc.Nu este zii în care să nu ne trimitem mesaje să vedem care cum ce mai face .Când timpul şi cunoştiinţele ne permit ne ajutăm şi la şcoală ,ne îmbărbătam una pe cealaltă să fim mai bune,să învăţăm mai mult ,pentru a reuşi mai departe.Mai mereu vorbim de clipa întâlnirii,sperăm că în curând ne vom vedea şi sinceră să fiu nicicând nu am simţit aşa ceva ,o dorinţă arzătoare să o întâlnesc,ştiu că şi ea este o parte a schimbării şi orişicât aş vrea să o îmbrăţisez ,să o văd faţă în faţă încă nu pot,dar doar presupunând mental ,atunci când ne vom întâlni va fi de vis,mai ceva ca-n filme.         
                                   
Apoi tot pe acel grup,am întâlnit o surioară mai mică,ea este din Bucureşti ☺.Şi cu ea vorbesc enorm de mult,epuizăm multe subiecte,dar datorită diferenţei de vârstă uneori nu ne potrivim complet,ea este clasa a 7 a, este încă mică.Şi totuşi e plăcut să vorbeşti cu persoane care au vârsta pe care ai avut-o tu odată.Ea este pot spune prietena mea,de amuzament,mă face să râd mult şi ne simţim bine în compania fiecăreia.Şi nu în ultimul rând,am avut norocul să găsesc şi persoane din zona mea.Prima întâlnire a decurs puţin zis bine,primele minute au fost puţin penibile petru că nu ştiam cum să ne comportăm una cu alta iar apoi am început să vorbim şi de atunci s-a legat o prietenie zic eu destul de mare.Una dintre ele este clasa a 11 a,mai mare cu un an decat mine.Este o persoană de nădejde,pe care mă pot baza majoritatea timpului,când avem nevoie una de cealaltă ne sunăm,ne întâlnim şi ne descărcăm .Ce ador la ea este sarcasmul fin pe care îl deţine,ştie să te atingă diplomat cât să te simţi .Ştie să râdă cu poftă,să facă o glumă din orice,să mă binedispună imediat.Este talentată şi frumoasă,din perspectiva mea este o persoană deosebită care se desconsideră mult.Apoi cealaltă prietenă,este la facultate primul an,în Bucureşti dar vine aici când poate prin weekenduri.Ea este adultul care preferă încă să fie copil,deşi conduce este adult cu acte în regulă,mereu când ne întâlnim o văd zâmbitoare şi nu-mi lasă nici măcar o secundă impresia de adult înfumurat.Singurul lucru care pot spune că este puţin greşit este faptul că se supără destul de uşor (din această cauză prefer să fiu cât mai atentă cu ceea ce-i spun).Aceste patru persoane mi-au demonstrat că sunt o persoană sociabilă,care leagă prietenii uşor,faptul că nu depind de nimeni,chiar dacă unii aşa zisi prieteni profită de mine le-am demonstrat că nu sunt la mâna lor şi să nu mă mai subestimeze. 
                  
Un alt lucru pe care doresc să-l înşir şi apoi mă îndrept spre învăţatul pentru olimpiadă este o carte care ma ajutat enorm de mult,mi-a schimbat complet idea despre viaţă,despre momentele prin care trec eu acum.Cartea se numeşte " The perks of being a wallflower " şi este scrisă de Stephen Chbosky.N-am degând să descriu cartea în detaliu,dacă se va dori aflarea de amănunte ,oricând o veţi putea citi.Lucrul cert este că a reuşit să mă facă să trec peste *starea mea fără nume*personajul principal trăieşte aceleaşi sentimente ca şi mine,uneori îmi şi spun că acea carte a fost scrisă pentru mine în special,în proporţie de 100%,pe lângă carte există şi un film care spun sigură pe mine că completează perfect cartea.    
                            
 M-a schimbat mult acum apreciez altfel viaţa şi decând am făcut schimbarea şi traiul meu s-a îmbunătăţit,acum mă înţeleg destul de bine cu familia,mici certuri încă există dar sunt minore,râd mai mult,numai pun la suflet cuvintele jignitoare ca odinioară,sunt fericită pe scurt.♥☺Aş spune pagini despre sentimentele pe care mi le-a trezit acea carte,această perioadă de timp care a trecut,dar viaţa cotidiană nu-mi permite,scoala mă apasă ,timpul de odihnă etc. aşa că închei cu am obijnuit printr-un citat ☺.
                                          

              “Dacă nu ne schimbăm, nu creştem. Dacă nu creştem, nu trăim cu adevărat”
                                                   Gail Sheehy       

     

                            

Si mai stii tu......

cand eram noi mici si nimic nu conta.Cand cerul era albastru ,soarele galben si grijile departe..Eii bine,vremea aia a cam apus ,nu se mai intoarce.Timpu' trece leafa merge nu? ..sincera sa fiu urasc timpul,mai exact anii care trec,nu se opresc,nu revin ...doar trec si atat.Sentimentul ala ciudat de tragic cand te uiti la poze vechi,generalitatiile alea cu tine bebe gol pe canapea,in lighean,cand erai nud fara sa-ti fie rusine,le privesti oftezi si mergi mai departe.Viata mea pot sa zic 99,9% ca in timpul copilariei a fost pura,acum tot ce fac este sa-mi plang de mila,ma cert cu ai mei pentru o medie de 7,mare chestie parca as fi singura persoana de pe mapamond.
                                                                                Ce ma supara cel mai tare,era ca dramatizeaza asa tare si toti nervii din timpul zilei ii transpun intr-o discutie de tot rasul in care tipa din toti plamanii ca puteam mai bine,n-am invatat destul etc.Samanta tuturor problemelor sunt problemele pe care ei nu le-au rezolvat,altercatiile pe care le au intre ei si apeleaza la cea mai simpla metoda :Ne calmam certand-o pe cea mai mica,care n-are nimic de zis.Uneori as vrea sa fii avut un frate sau o sora,asa presiunea ar fi fost impartita la 2,dar ce sa-i faci ghinion.
                                 Cand ma cearta incerc sa adopt starea de nepasare,dar in adancul meu ma doare,pentru ca sa zic asa,,niciodata nu's suficient de buna,niciodata nu ating excelenta,mereu cad la penultima treapta,ajung jos si incep de la capat.Si doare frate,ma simt ca ultimu' om,ei nu stiu ca vorbele dor mai mult ca o palma,doare si acolo undeva se aduna devine o greutate de nesuportat.Nu pot sa spun,ca sunt depresiva,inca nu...dar am o presimtire si nu este pozitiva deloc.Pana acum la fiecare post scriam cu usurinta,aici abia scot cateva randuri,de ce? pentru ca scormonesc adanc tot ce se intampla  in mine,de ce aici?...pai e simplu,nimeni nu ma judeca,sunt in regula cu faptul ca exista un loc in care pot spune orice fara sa fiu judecata,criticata.Lumea e rea,devine din ce in ce mai grea si nu ma simt pregatita sa ii fac fata,sunt indecisa,ce voi face dupa liceu,facultate,nu pot sa ma opresc spre un singur drum.Problema este ca asa zisul termen limita e ,luna aprilie,ai mei vor sa ma decid,pentru a incepe meditatiile,dar ce pot sa fac daca capul meu sta inca la prosteli,la copilarie,am inceput sa cred ca asa zisul cuvant *maturitate*nu exista in vocabularul meu,nu-l pot accepta,pana si carnetul meu de note tine cu mine,in dreptul semnaturii dirigintelui,scrie invatator,ce ironie...Inca ceva trist,de ceva vreme,pot vorbi deschis fara cearta cu cel mai buna prieten al meu *tata*,doar cand paharul de vin alb,ii relaxeaza starea....si inainte era asa frumos,asa perfect,fara cearta ,fara presiune,eram eu,el si atat,nimic mai mult.Dar ma repet zicand va vremea aceea a apus,nu mi-e rusine sa spun,ca rar cand clachez alcoolul ma ajuta,acum nu va imaginati ca sunt vreo alcoolica,atunci cand tata imi ofera cate un pahar de vin,accept,ma relaxeaza si uit de toate,sunt si momente cand refuz,dar din ce in ce mai rare,din pacate.
Viata e grea,cu timpu' devine din ce in ce mai grea si tu nu poti face decat un singur lucru:Sa mergi mai departe,cu bune cu rele,e viata ta,dar uneori ai starea aia in care crezi ca numai poti inghiti nimic,ti-a ajuns,cand numai vrei nimic de la tine,de la ceilalti,cand pur si simplu vrei sa se termine tot,sa fii libera,pe scurt sa numai fii.Si apoi iti revii si spui,ca totul isi are rostul,fiecare lacrima,fiecare zambet,fiecare zii proasta,fiecare gand negru,fiecare bucata dintr-un intreg,orice lucru rau isi are rasplata,in ceva bun,tot ce trebuie sa faci este sa astepti,nu stii de unde rasare soarele,in timpul unei ploi marunte

                        .                                                                Scoate capul pe fereastra inspira adanc,suspina putin,ofteaza,expira ,priveste cerul si iti garantez ca-ti va fi mai bine,fiecare zii proasta,are rezolvare,nu-i capat de tara,zambeste exista milioane de motive pentru care existi,pentru care te-ai nascut,fiecare isi are propriul destin,care se manifesta in stilul propriu.Cuvintele,curg si nu prea,in cap sunt zeci de mii,dar se opresc undeva intre constiinta,felul de a gandi,exprimare si nu in ultimul rand,maini....ele sunt cele care decid ce ramane scris si ce nu.....cel mai probabil acum degetele,mi-au obosit si spun stop,asa ca le ascult si inchei :) .                      
                                       

"Succesul nu e determinat de ceea ce obţii când ajungi la destinaţie, ci de ceea ce devii    de-a lungul drumului."        Zig Ziglar

                                                   

 


          

Far across the distance...Near, far, wherever you are♥

       The end of the night....We should say goodbye..But we carry on....While everyone’s gone♥

 

Woah,de cand n-am mai scris ,au trecut aproape trei luni.De ce nu am mai facut-o? ...sa fie oare scoala un motiv plauzibil,sa fiu sincera nu...Anul acesta am decis sa invat pentru a retine ,nu doar pentru note cum faceam in anii trecuti.Si oare e bine asa? Oare gresesc si asta imi va afecta viitorul...M-am intrebat de multe ori si am ajuns la concluzia ,ca-mi fac mult prea multe griji ,ma consum prea mult.Uneori as prefera sa nu fiu asa, schimbatoare,sa nu am caracterul asta,pana si o singura privire pe geam ,ma intristeaza ,de ce? sincer nu pot raspunde,imi sunt straina mie ,straina pe care cred ca n-o voi cunoaste in veci,pe care nu o voi putea ajunge,o simt atat de departe ,atat de diferita de mine.E ca si cum as juca un rol intr-un film mut,nu pot scoate niciun sunet,totul se petrece intrauntru si eu sunt neputincioasa,sunt prinsa intr-un joc al fantasmelor,al necunoscutului,al jocurilor murdare fara scrupule,ma joc cu mine si din pacate ,incet incet pierd,renunt doar pentru ca nu-mi pot anticipa propria-mi miscare,cum as putea eu sa inteleg viata daca ea ma conduce pe mine,e ca si cum as fi prinsa intr-un grup de oameni care fug si ma imping si pe mine,spre nicaieri.Numai ca in cazul meu singura persoana care fuge sunt eu,fug de mine ,fug de ceea ce nu inteleg ,aleg cea mai usoara cale...renuntarea.Ce vreau eu sa spun ? Hmm e greu de explicat.Din cand in cand ma gandesc sa merg la un psiholog,dar apoi imi zic "Daca eu nu ma inteleg,un alt strain nu m-ar ajuta"...si asa revin la starea asta,care ma consuma,este ca un cutit cu varf ascutit care continua sa impinga cu putere intr-o rana veche..care nu vrea sa se vindece.Sunt "bipolara".Cuvantul imi suna asa sofisticat ma simt asa importanta cand i-l pronunt.
                            
 Deseori imi spun ,ca as vrea sa plec undeva departe unde nimeni sa nu ma stie...simt nevoia de un nou inceput...sau poate doar de o aventura...ceva tragic si dulce in acelasi timp.Orice decizie pe care o iau ,este urmata de milioane de indoieli,de regrete ,de ce sa regret ceva ce am facut.O viata am cu bune cu rele,ele sunt alegerile mele si nu ar trebui sa regret nimic ,ar trebui sa imi traiesc viata la maxim.Daca as spune cuiva prin ce trec,ori s-ar mira si ar avea o incercare,cel mai probabil esuata de a ma "rezolva",sau mi-ar rade in fata si ar zice" la doar 16 ani ,n-ar trebui sa ai probleme...sunt doar iesiri adolescentine"....                                                                                                                                                                 
Problema este ca ceea ce am eu ,nu este o iesire ,este ceva constant care incetul cu incetul se dezvolta,care isi facea aparitia din ce in ce mai mult,care sincera sa fiu incepe sa imi placa.Este o placere dureroasa,e ca si cum a-si sarii cu parasute,imi este frica dar experienta este uimitoare.Incep sa ma identific din ce in ce mai mult cu starea asta...nu depresiva,nu emotiva,nu supararea...pur si simplu o numesc "straina"....imi place sa fiu diferita.Sunt precum curcubeul de dupa ploaie,precum fulgii care sunt unici fiecare fata de ceilalti.Sunt eu si nu imi este rusine cu mine,sunt mandra de mine,de tot ce-am realizat,de greseli,de anii ce au trecut,de felul cum am crescut...sunt mandra atat pot spune...dar totusi vreau mai mult ,inca nu mi s-a terminat viata.Ea este o suma de momente,de amintiri si eu inca nu am destule in album,inca mai am de suferit,de ras ....de trait.       
Scriind aici randuri si randuri,starea mea de spirit se calmeaza,devin din ce in ce mai bine ,bine intr-un fel special.Bine cu mine ,cu starea mea de nestiinta...sunt incantata si dezgustata in acelasi timp de mine.Sunt straina si martor in acelasi timp.Stau in camera si eu sunt departe.Constientul meu ,functioneaza la secunda..de la mere ajung la incalzirea globala.....Multe probleme ,multe prea multe.pentru o fata de 16 ani...dar asa sunt eu uneori imi place nevoia de a stii tot,de a ajuta pe toti,de a lupta neincetat..dar uneori ca si acum ..prefer sa ma detasez,prefer sa nu aud de nimeni sa fiu doar eu si straina de mine.Cred ca toata viata voi cauta sa ma descopar si mai mult ca sigur ceva va ramane neatins..nedescoperit.Uneori zambesc fals pentru ca vreau sa ma mint pe mine,vreau sa cred ca sunt bine....dar daca stau sa definesc bine..in cazul meu bine ar insemna ,pur si simplu sa incetez sa ma gandesc la greutati si sa am curajul sa risc...cred ca asta imi lipseste
           .                          Sunt o ciudata si scriu lucruri fara sens...probabil nici nu sunt coerenta,probabil vorbesc aiurea,dar imi place sa fiu aiurea,imi place sa spun non-sensuri.Sincer imi iubesc starea asta,este o parte din mine.Este ca un fel de monolog ,numai ca nu rostesc cuvintele ,le gandesc.Eul meu,interior imi joaca feste,suna poetic si pompos dar asta e adevarul.Nu mereu sunt asa ,intradevar nu trece saptamana fara cateva momente de genu'.O scurta dementa,o scurta scapare din realitate.Sincer as vrea sa pot patrunde intr-un univers paralel sa-mi vad cealalta personalitatea,dar din pacate nu cred ca este posibila una ca asta.
 Traiesc intr-o continua miscare fie ea si psihologica ,sunt o ceata densa,sunt ca anotimpurile schimbatoare dar mereu constanta,sunt ca o boala ce nu trece ,sunt fara de sfarsit ,cum imi place mie sa-mi spun,sunt ca un drog,ca fumul de tigara ,care se imprastie pretutindeni,ajungand in nestiute locuri,sunt totul si nimic,sunt om sau fiara....sunt eu.

                                         

                      "Visez enorm, colorat în demenţă.-Mircea Cărtărescu"