Far across the distance...Near, far, wherever you are♥

       The end of the night....We should say goodbye..But we carry on....While everyone’s gone♥

 

Woah,de cand n-am mai scris ,au trecut aproape trei luni.De ce nu am mai facut-o? ...sa fie oare scoala un motiv plauzibil,sa fiu sincera nu...Anul acesta am decis sa invat pentru a retine ,nu doar pentru note cum faceam in anii trecuti.Si oare e bine asa? Oare gresesc si asta imi va afecta viitorul...M-am intrebat de multe ori si am ajuns la concluzia ,ca-mi fac mult prea multe griji ,ma consum prea mult.Uneori as prefera sa nu fiu asa, schimbatoare,sa nu am caracterul asta,pana si o singura privire pe geam ,ma intristeaza ,de ce? sincer nu pot raspunde,imi sunt straina mie ,straina pe care cred ca n-o voi cunoaste in veci,pe care nu o voi putea ajunge,o simt atat de departe ,atat de diferita de mine.E ca si cum as juca un rol intr-un film mut,nu pot scoate niciun sunet,totul se petrece intrauntru si eu sunt neputincioasa,sunt prinsa intr-un joc al fantasmelor,al necunoscutului,al jocurilor murdare fara scrupule,ma joc cu mine si din pacate ,incet incet pierd,renunt doar pentru ca nu-mi pot anticipa propria-mi miscare,cum as putea eu sa inteleg viata daca ea ma conduce pe mine,e ca si cum as fi prinsa intr-un grup de oameni care fug si ma imping si pe mine,spre nicaieri.Numai ca in cazul meu singura persoana care fuge sunt eu,fug de mine ,fug de ceea ce nu inteleg ,aleg cea mai usoara cale...renuntarea.Ce vreau eu sa spun ? Hmm e greu de explicat.Din cand in cand ma gandesc sa merg la un psiholog,dar apoi imi zic "Daca eu nu ma inteleg,un alt strain nu m-ar ajuta"...si asa revin la starea asta,care ma consuma,este ca un cutit cu varf ascutit care continua sa impinga cu putere intr-o rana veche..care nu vrea sa se vindece.Sunt "bipolara".Cuvantul imi suna asa sofisticat ma simt asa importanta cand i-l pronunt.
                            
 Deseori imi spun ,ca as vrea sa plec undeva departe unde nimeni sa nu ma stie...simt nevoia de un nou inceput...sau poate doar de o aventura...ceva tragic si dulce in acelasi timp.Orice decizie pe care o iau ,este urmata de milioane de indoieli,de regrete ,de ce sa regret ceva ce am facut.O viata am cu bune cu rele,ele sunt alegerile mele si nu ar trebui sa regret nimic ,ar trebui sa imi traiesc viata la maxim.Daca as spune cuiva prin ce trec,ori s-ar mira si ar avea o incercare,cel mai probabil esuata de a ma "rezolva",sau mi-ar rade in fata si ar zice" la doar 16 ani ,n-ar trebui sa ai probleme...sunt doar iesiri adolescentine"....                                                                                                                                                                 
Problema este ca ceea ce am eu ,nu este o iesire ,este ceva constant care incetul cu incetul se dezvolta,care isi facea aparitia din ce in ce mai mult,care sincera sa fiu incepe sa imi placa.Este o placere dureroasa,e ca si cum a-si sarii cu parasute,imi este frica dar experienta este uimitoare.Incep sa ma identific din ce in ce mai mult cu starea asta...nu depresiva,nu emotiva,nu supararea...pur si simplu o numesc "straina"....imi place sa fiu diferita.Sunt precum curcubeul de dupa ploaie,precum fulgii care sunt unici fiecare fata de ceilalti.Sunt eu si nu imi este rusine cu mine,sunt mandra de mine,de tot ce-am realizat,de greseli,de anii ce au trecut,de felul cum am crescut...sunt mandra atat pot spune...dar totusi vreau mai mult ,inca nu mi s-a terminat viata.Ea este o suma de momente,de amintiri si eu inca nu am destule in album,inca mai am de suferit,de ras ....de trait.       
Scriind aici randuri si randuri,starea mea de spirit se calmeaza,devin din ce in ce mai bine ,bine intr-un fel special.Bine cu mine ,cu starea mea de nestiinta...sunt incantata si dezgustata in acelasi timp de mine.Sunt straina si martor in acelasi timp.Stau in camera si eu sunt departe.Constientul meu ,functioneaza la secunda..de la mere ajung la incalzirea globala.....Multe probleme ,multe prea multe.pentru o fata de 16 ani...dar asa sunt eu uneori imi place nevoia de a stii tot,de a ajuta pe toti,de a lupta neincetat..dar uneori ca si acum ..prefer sa ma detasez,prefer sa nu aud de nimeni sa fiu doar eu si straina de mine.Cred ca toata viata voi cauta sa ma descopar si mai mult ca sigur ceva va ramane neatins..nedescoperit.Uneori zambesc fals pentru ca vreau sa ma mint pe mine,vreau sa cred ca sunt bine....dar daca stau sa definesc bine..in cazul meu bine ar insemna ,pur si simplu sa incetez sa ma gandesc la greutati si sa am curajul sa risc...cred ca asta imi lipseste
           .                          Sunt o ciudata si scriu lucruri fara sens...probabil nici nu sunt coerenta,probabil vorbesc aiurea,dar imi place sa fiu aiurea,imi place sa spun non-sensuri.Sincer imi iubesc starea asta,este o parte din mine.Este ca un fel de monolog ,numai ca nu rostesc cuvintele ,le gandesc.Eul meu,interior imi joaca feste,suna poetic si pompos dar asta e adevarul.Nu mereu sunt asa ,intradevar nu trece saptamana fara cateva momente de genu'.O scurta dementa,o scurta scapare din realitate.Sincer as vrea sa pot patrunde intr-un univers paralel sa-mi vad cealalta personalitatea,dar din pacate nu cred ca este posibila una ca asta.
 Traiesc intr-o continua miscare fie ea si psihologica ,sunt o ceata densa,sunt ca anotimpurile schimbatoare dar mereu constanta,sunt ca o boala ce nu trece ,sunt fara de sfarsit ,cum imi place mie sa-mi spun,sunt ca un drog,ca fumul de tigara ,care se imprastie pretutindeni,ajungand in nestiute locuri,sunt totul si nimic,sunt om sau fiara....sunt eu.

                                         

                      "Visez enorm, colorat în demenţă.-Mircea Cărtărescu"