cand eram noi mici si nimic nu conta.Cand cerul era albastru ,soarele galben si grijile departe..Eii bine,vremea aia a cam apus ,nu se mai intoarce.Timpu' trece leafa merge nu? ..sincera sa fiu urasc timpul,mai exact anii care trec,nu se opresc,nu revin ...doar trec si atat.Sentimentul ala ciudat de tragic cand te uiti la poze vechi,generalitatiile alea cu tine bebe gol pe canapea,in lighean,cand erai nud fara sa-ti fie rusine,le privesti oftezi si mergi mai departe.Viata mea pot sa zic 99,9% ca in timpul copilariei a fost pura,acum tot ce fac este sa-mi plang de mila,ma cert cu ai mei pentru o medie de 7,mare chestie parca as fi singura persoana de pe mapamond. Ce ma supara cel mai tare,era ca dramatizeaza asa tare si toti nervii din timpul zilei ii transpun intr-o discutie de tot rasul in care tipa din toti plamanii ca puteam mai bine,n-am invatat destul etc.Samanta tuturor problemelor sunt problemele pe care ei nu le-au rezolvat,altercatiile pe care le au intre ei si apeleaza la cea mai simpla metoda :Ne calmam certand-o pe cea mai mica,care n-are nimic de zis.Uneori as vrea sa fii avut un frate sau o sora,asa presiunea ar fi fost impartita la 2,dar ce sa-i faci ghinion. Cand ma cearta incerc sa adopt starea de nepasare,dar in adancul meu ma doare,pentru ca sa zic asa,,niciodata nu's suficient de buna,niciodata nu ating excelenta,mereu cad la penultima treapta,ajung jos si incep de la capat.Si doare frate,ma simt ca ultimu' om,ei nu stiu ca vorbele dor mai mult ca o palma,doare si acolo undeva se aduna devine o greutate de nesuportat.Nu pot sa spun,ca sunt depresiva,inca nu...dar am o presimtire si nu este pozitiva deloc.Pana acum la fiecare post scriam cu usurinta,aici abia scot cateva randuri,de ce? pentru ca scormonesc adanc tot ce se intampla in mine,de ce aici?...pai e simplu,nimeni nu ma judeca,sunt in regula cu faptul ca exista un loc in care pot spune orice fara sa fiu judecata,criticata.Lumea e rea,devine din ce in ce mai grea si nu ma simt pregatita sa ii fac fata,sunt indecisa,ce voi face dupa liceu,facultate,nu pot sa ma opresc spre un singur drum.Problema este ca asa zisul termen limita e ,luna aprilie,ai mei vor sa ma decid,pentru a incepe meditatiile,dar ce pot sa fac daca capul meu sta inca la prosteli,la copilarie,am inceput sa cred ca asa zisul cuvant *maturitate*nu exista in vocabularul meu,nu-l pot accepta,pana si carnetul meu de note tine cu mine,in dreptul semnaturii dirigintelui,scrie invatator,ce ironie...Inca ceva trist,de ceva vreme,pot vorbi deschis fara cearta cu cel mai buna prieten al meu *tata*,doar cand paharul de vin alb,ii relaxeaza starea....si inainte era asa frumos,asa perfect,fara cearta ,fara presiune,eram eu,el si atat,nimic mai mult.Dar ma repet zicand va vremea aceea a apus,nu mi-e rusine sa spun,ca rar cand clachez alcoolul ma ajuta,acum nu va imaginati ca sunt vreo alcoolica,atunci cand tata imi ofera cate un pahar de vin,accept,ma relaxeaza si uit de toate,sunt si momente cand refuz,dar din ce in ce mai rare,din pacate. Viata e grea,cu timpu' devine din ce in ce mai grea si tu nu poti face decat un singur lucru:Sa mergi mai departe,cu bune cu rele,e viata ta,dar uneori ai starea aia in care crezi ca numai poti inghiti nimic,ti-a ajuns,cand numai vrei nimic de la tine,de la ceilalti,cand pur si simplu vrei sa se termine tot,sa fii libera,pe scurt sa numai fii.Si apoi iti revii si spui,ca totul isi are rostul,fiecare lacrima,fiecare zambet,fiecare zii proasta,fiecare gand negru,fiecare bucata dintr-un intreg,orice lucru rau isi are rasplata,in ceva bun,tot ce trebuie sa faci este sa astepti,nu stii de unde rasare soarele,in timpul unei ploi marunte
. Scoate capul pe fereastra inspira adanc,suspina putin,ofteaza,expira ,priveste cerul si iti garantez ca-ti va fi mai bine,fiecare zii proasta,are rezolvare,nu-i capat de tara,zambeste exista milioane de motive pentru care existi,pentru care te-ai nascut,fiecare isi are propriul destin,care se manifesta in stilul propriu.Cuvintele,curg si nu prea,in cap sunt zeci de mii,dar se opresc undeva intre constiinta,felul de a gandi,exprimare si nu in ultimul rand,maini....ele sunt cele care decid ce ramane scris si ce nu.....cel mai probabil acum degetele,mi-au obosit si spun stop,asa ca le ascult si inchei :) .
"Succesul nu e determinat de ceea ce obţii când ajungi la destinaţie, ci de ceea ce devii de-a lungul drumului." Zig Ziglar
Ce ma supara cel mai tare,era ca dramatizeaza asa tare si toti nervii din timpul zilei ii transpun intr-o discutie de tot rasul in care tipa din toti plamanii ca puteam mai bine,n-am invatat destul etc.Samanta tuturor problemelor sunt problemele pe care ei nu le-au rezolvat,altercatiile pe care le au intre ei si apeleaza la cea mai simpla metoda :Ne calmam certand-o pe cea mai mica,care n-are nimic de zis.Uneori as vrea sa fii avut un frate sau o sora,asa presiunea ar fi fost impartita la 2,dar ce sa-i faci ghinion.
Cand ma cearta incerc sa adopt starea de nepasare,dar in adancul meu ma doare,pentru ca sa zic asa,,niciodata nu's suficient de buna,niciodata nu ating excelenta,mereu cad la penultima treapta,ajung jos si incep de la capat.Si doare frate,ma simt ca ultimu' om,ei nu stiu ca vorbele dor mai mult ca o palma,doare si acolo undeva se aduna devine o greutate de nesuportat.Nu pot sa spun,ca sunt depresiva,inca nu...dar am o presimtire si nu este pozitiva deloc.
Pana acum la fiecare post scriam cu usurinta,aici abia scot cateva randuri,de ce? pentru ca scormonesc adanc tot ce se intampla in mine,de ce aici?...pai e simplu,nimeni nu ma judeca,sunt in regula cu faptul ca exista un loc in care pot spune orice fara sa fiu judecata,criticata.
Lumea e rea,devine din ce in ce mai grea si nu ma simt pregatita sa ii fac fata,sunt indecisa,ce voi face dupa liceu,facultate,nu pot sa ma opresc spre un singur drum.Problema este ca asa zisul termen limita e ,luna aprilie,ai mei vor sa ma decid,pentru a incepe meditatiile,dar ce pot sa fac daca capul meu sta inca la prosteli,la copilarie,am inceput sa cred ca asa zisul cuvant *maturitate*nu exista in vocabularul meu,nu-l pot accepta,pana si carnetul meu de note tine cu mine,in dreptul semnaturii dirigintelui,scrie invatator,ce ironie..
.Inca ceva trist,de ceva vreme,pot vorbi deschis fara cearta cu cel mai buna prieten al meu *tata*,doar cand paharul de vin alb,ii relaxeaza starea....si inainte era asa frumos,asa perfect,fara cearta ,fara presiune,eram eu,el si atat,nimic mai mult.
Dar ma repet zicand va vremea aceea a apus,nu mi-e rusine sa spun,ca rar cand clachez alcoolul ma ajuta,acum nu va imaginati ca sunt vreo alcoolica,atunci cand tata imi ofera cate un pahar de vin,accept,ma relaxeaza si uit de toate,sunt si momente cand refuz,dar din ce in ce mai rare,din pacate.
Viata e grea,cu timpu' devine din ce in ce mai grea si tu nu poti face decat un singur lucru:Sa mergi mai departe,cu bune cu rele,e viata ta,dar uneori ai starea aia in care crezi ca numai poti inghiti nimic,ti-a ajuns,cand numai vrei nimic de la tine,de la ceilalti,cand pur si simplu vrei sa se termine tot,sa fii libera,pe scurt sa numai fii.Si apoi iti revii si spui,ca totul isi are rostul,fiecare lacrima,fiecare zambet,fiecare zii proasta,fiecare gand negru,fiecare bucata dintr-un intreg,orice lucru rau isi are rasplata,in ceva bun,tot ce trebuie sa faci este sa astepti,nu stii de unde rasare soarele,in timpul unei ploi marunte
Scoate capul pe fereastra inspira adanc,suspina putin,ofteaza,expira ,priveste cerul si iti garantez ca-ti va fi mai bine,fiecare zii proasta,are rezolvare,nu-i capat de tara,zambeste exista milioane de motive pentru care existi,pentru care te-ai nascut,fiecare isi are propriul destin,care se manifesta in stilul propriu.Cuvintele,curg si nu prea,in cap sunt zeci de mii,dar se opresc undeva intre constiinta,felul de a gandi,exprimare si nu in ultimul rand,maini....ele sunt cele care decid ce ramane scris si ce nu.....cel mai probabil acum degetele,mi-au obosit si spun stop,asa ca le ascult si inchei :) . 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu