Ştii sunt cam prostuţă....dar aşa sunt eu ♥

Amintiri apăsătoare....inimă de catifea....

"Stiu ca nu sunt decat o vara in inima ta , si nu toate cele patru anotimpuri ale anului."
Edna St. Vincent Millay

 Am tot lăsat-o p'azi pe mâine şi n-am mai scris de ceva vreme dar azi am prins chef şi de data asta subiectul e clar: ce faci când să zicem ai impresia că te-ai îndrăgostit....probabil în situaţia mea noţiunea de ''îndrăgostire''s-a îndreptat spre un alt nivel,de luni întregi încerc să scap de ideea de 'ce ar fi fost dacă ar fi fost'.Când te scufunzi în propriile gânduri şi te duci departe şi realizezi că pur şi simplu îţi ocupi timpul cu nimicuri,că speri la ploaie în deşert....dar cel mai tare doare gândul că acum multă vreme chiar şi pentru o secundă aşa zisa 'ploaie'a umezit deşertul uscat,plin de goluri şi nu ,nu vreau să par poetică doar spun că eu sunt deşertul şi el a fost ploaia....dar se pare că din cauza fricii sau pur şi simplu a prostiei..mai mult ca sigur prostia am ales să rămân doar cu nisipul să mă las purtată de furtună să fiu într-o continuă fugă către eşec..din nou ,de ce?

Răspunsul e simplu aşa sunt eu cum dau de ceva care ar putea deveni frumos,magic dau cu piciorul pentru că mă ştiu schimbătoare,nu degeaba sunt un amestec de coleric cu sangvin,măcar să am un presupus motiv,sau poate din cauza zodiei?sincer nu ştiu dar ce e sigur e faptul că mereu ajung să sufăr pentru că se stabileşte frica,monotonia sentimentul de plictiseală care îmi provoacă repulsie sincer nici aici parcă nu-mi mai găsesc locul....cred că m-am născut sub o stea călătoare,care niciodată nu-şi găseşte locul care curând va apune şi vreun visător mă va privi şi-şi va dori ceva ce ştie la fel ca mine că nu va dobândi ceva ce ştie că l-ar completa că l-ar face fericit....cam mulţi "că" după părerea mea dar am atâtea cuvinte şi totuşi nu ştiu ce să scriu.....

mă simt pierdută,nu-mi găsesc locul,aş vrea să plec pentru o vreme,undeva departe poate a-i veni şi tu cu mine...da tu persoana care mă face să tresar care nu mă lasă să respir care continuă să mă facă slabă dar totuşi puternică,pentru care am plâns de-atâtea ori şi probabil încă voi plânge...pentru că doare când te doare....

în minte unei om comun probabil nu contează dar pentru mine este logică curată...probabil spun prostii dar chiar cred că iubesc,pentru că nu e zi în care să nu-mi aduc aminte de acel moment când lumea s-a oprit în loc când tot ce vedeam în faţa ochilor erai tu...doar tu...când ţi-am privit ochii,am fost un pictor ce-ţi analiza figura te-am pictat în propria-mi minte....râmâi mereu prima mea poză din galeria subconştientului...apoi am continuat cu un film...ne-am zâmbit,ca doi copii am răs....şi-apoi ne-am sărutat.                   

                                         
.să fi fost dulcele vin...sursa amorului....sau poate doar un impuls care ne-a dat aripi şi-a fost ceva ce retrăiesc minut cu minut..secundă cu secundă....milisecundă..şi apoi mă întristez căci aripile mi-au fost rupte... când te-am întrebat ce-ar spune ea?da ea ...ai spus scurt Care ea?te vreau pe tine...doar pe tine                                      
     
   m-am speriat şi am fugit....mai bine nu spunea-i nimic şi acum eram bine,nu ascultam cântece pentru trişti cum le numeşte o bună amică,nu închideam ochii şi te vedeam din nou în faţa mea,nu te sărutam a mia oară.....nu mă îndrăgosteam de o poveste....doar o simplă poveste....poate era mai bine dacă nu te cunoşteam sau poate era mai rău?.....încă n-am răspuns poate cândva mi-l vei oferi tu...sau poate vei avea curajul să-mi sari în braţe să mă săruţi cum doar tu ştiu că poţi.....şi să îmi spui pentru ultima oară....Te vreau doar pentru mine.......fii sigur că ţi-aş spune da,fără măcar să clipesc....doar de-ai mai spune-o............

      "Cel mai trist lucru din lume este sa iubesti pe cineva care te iubea  odinioara"

Trece timpul nu se-opreşte ♥

        Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”+Mohandas Gandhi

Din cauza numeroaselor olimpiade la care am fost înscrisă am cam ratat aniversarea de un an a blogului,acum 1 an si 4 zile scriam primele rănduri,de atunci a trecut mult timp,cu ocazia asta am făcut şi câteva schimbări,principalele ar fi :am schimbat poza de fundal,scrisul.În sfărşit am reuşit să trec peste obiceiul enervant de a scrie cu foarte multe puncte de suspensie şi am incorporat aşa zisele diacritice ☺.Cum ziceam trece timpul şi o schimbare fie ea şi minoră trebuie să se petreacă.În anul care a trecut am realizat destul de multe...un singur lucru nu cred că s-a schimbat "modul meu de a descrie tot ceea ce ţine de mine,de trăirile mele interioare".Spuneam că s-au schimbat multe,ei bine hai să o luăm cu începutul.În vechile mele postări spuneam că vreau o schimbare,treptat am dus-o la o poziţie diferită,faţă de anul trecut acum socializez mai mult ,mi-am făcut mai mulţi prieteni,am învăţat să nu mă mai las călcată în picioare şi să-mi impun punctul de vedere să fiu mai îndrăzneaţă şi să nu-mi mai fie frică să mă comport exact cum sunt eu,să nu-mi mai fie ruşine cu mine.Am mai învăţat să fiu mult mai diplomată să gândesc de 2 ori înainte să spun ceva ce poate pe moment mi s-ar părea banal ,ca apoi să realizez că vorbele mele au durut.Am învăţat foarte multe  din greşeli,am început anul cu mici peripeţii,pe care în incipit le-am regretat apoi am realizat că le-am făcut pentru că aşa mi-a dictat inima,chiar dacă după acea zii am renunţat la idee,momentul acela ,sentimentele pe care le-am trăit cu siguranţă nu le voi uita nicicând,a fost cu adevărat o experienţă la limita romantismului şi a tragismului.           

                             
De circa 4 luni,am legat o prietenie mai specială,cu o fată pe care am cunoscut-o prin intermediul internetului,de pe un fanclub al unei trupe autohtone.Ea stă în Alba Iulia,este cu un an mai mică,dar de cele mai multe ori îmi pare mai mare,are o gândire cât se poate de matură,ne asemănăm mult,suntem suflete pereche (prietenesc vorbind ☺).Este singura persoană căreia îi spun mai totul,este ca un jurnal mereu deschis,căruia îi spun toate doleanţele mele,ea le spune pe ale ei,fiecare se ajută reciproc.Chiar dacă distanţa ne desparte,eu stând la mare,ea în celălalt capăt al ţării,mereu ne facem timp şi vorbim la telefon,pe reţelele de socializare,messenger etc.Nu este zii în care să nu ne trimitem mesaje să vedem care cum ce mai face .Când timpul şi cunoştiinţele ne permit ne ajutăm şi la şcoală ,ne îmbărbătam una pe cealaltă să fim mai bune,să învăţăm mai mult ,pentru a reuşi mai departe.Mai mereu vorbim de clipa întâlnirii,sperăm că în curând ne vom vedea şi sinceră să fiu nicicând nu am simţit aşa ceva ,o dorinţă arzătoare să o întâlnesc,ştiu că şi ea este o parte a schimbării şi orişicât aş vrea să o îmbrăţisez ,să o văd faţă în faţă încă nu pot,dar doar presupunând mental ,atunci când ne vom întâlni va fi de vis,mai ceva ca-n filme.         
                                   
Apoi tot pe acel grup,am întâlnit o surioară mai mică,ea este din Bucureşti ☺.Şi cu ea vorbesc enorm de mult,epuizăm multe subiecte,dar datorită diferenţei de vârstă uneori nu ne potrivim complet,ea este clasa a 7 a, este încă mică.Şi totuşi e plăcut să vorbeşti cu persoane care au vârsta pe care ai avut-o tu odată.Ea este pot spune prietena mea,de amuzament,mă face să râd mult şi ne simţim bine în compania fiecăreia.Şi nu în ultimul rând,am avut norocul să găsesc şi persoane din zona mea.Prima întâlnire a decurs puţin zis bine,primele minute au fost puţin penibile petru că nu ştiam cum să ne comportăm una cu alta iar apoi am început să vorbim şi de atunci s-a legat o prietenie zic eu destul de mare.Una dintre ele este clasa a 11 a,mai mare cu un an decat mine.Este o persoană de nădejde,pe care mă pot baza majoritatea timpului,când avem nevoie una de cealaltă ne sunăm,ne întâlnim şi ne descărcăm .Ce ador la ea este sarcasmul fin pe care îl deţine,ştie să te atingă diplomat cât să te simţi .Ştie să râdă cu poftă,să facă o glumă din orice,să mă binedispună imediat.Este talentată şi frumoasă,din perspectiva mea este o persoană deosebită care se desconsideră mult.Apoi cealaltă prietenă,este la facultate primul an,în Bucureşti dar vine aici când poate prin weekenduri.Ea este adultul care preferă încă să fie copil,deşi conduce este adult cu acte în regulă,mereu când ne întâlnim o văd zâmbitoare şi nu-mi lasă nici măcar o secundă impresia de adult înfumurat.Singurul lucru care pot spune că este puţin greşit este faptul că se supără destul de uşor (din această cauză prefer să fiu cât mai atentă cu ceea ce-i spun).Aceste patru persoane mi-au demonstrat că sunt o persoană sociabilă,care leagă prietenii uşor,faptul că nu depind de nimeni,chiar dacă unii aşa zisi prieteni profită de mine le-am demonstrat că nu sunt la mâna lor şi să nu mă mai subestimeze. 
                  
Un alt lucru pe care doresc să-l înşir şi apoi mă îndrept spre învăţatul pentru olimpiadă este o carte care ma ajutat enorm de mult,mi-a schimbat complet idea despre viaţă,despre momentele prin care trec eu acum.Cartea se numeşte " The perks of being a wallflower " şi este scrisă de Stephen Chbosky.N-am degând să descriu cartea în detaliu,dacă se va dori aflarea de amănunte ,oricând o veţi putea citi.Lucrul cert este că a reuşit să mă facă să trec peste *starea mea fără nume*personajul principal trăieşte aceleaşi sentimente ca şi mine,uneori îmi şi spun că acea carte a fost scrisă pentru mine în special,în proporţie de 100%,pe lângă carte există şi un film care spun sigură pe mine că completează perfect cartea.    
                            
 M-a schimbat mult acum apreciez altfel viaţa şi decând am făcut schimbarea şi traiul meu s-a îmbunătăţit,acum mă înţeleg destul de bine cu familia,mici certuri încă există dar sunt minore,râd mai mult,numai pun la suflet cuvintele jignitoare ca odinioară,sunt fericită pe scurt.♥☺Aş spune pagini despre sentimentele pe care mi le-a trezit acea carte,această perioadă de timp care a trecut,dar viaţa cotidiană nu-mi permite,scoala mă apasă ,timpul de odihnă etc. aşa că închei cu am obijnuit printr-un citat ☺.
                                          

              “Dacă nu ne schimbăm, nu creştem. Dacă nu creştem, nu trăim cu adevărat”
                                                   Gail Sheehy